zece membri de partid

Vineri, 31 Iulie 2015 | 0 Comentarii

zece-membri-de-partid

Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito!
Şi-au rămas doar şapte!

Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!

Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!

Cinci membri de partid
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!

Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!

Doi membri de partid
Mândri ca păunul.
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu Onete-ul
Şi n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!

Pastorel Teodoreanu

P.S. Am pus link-uri explicative pentru cei mai tineri, care nu au trăit acele vremuri.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!