tăriceanu pune condiţii pe facebook

Joi, 18 Septembrie 2014 | 1 Comentariu

Ca să nu mai fie probleme cu cei care preiau din cugetările liberale ale domnului Tăriceanu, acesta a pus un text simpatic în secţiunea “Termeni şi Condiţii”. Foarte profunde regulile, singura problemă e că ce pui pe Facebook, dacă pui să fie văzut public, e public. Că-s poze, text şi ce altceva îţi mai poate trece prin cap.

tariceanu-facebook-termeni-si-conditii

Textul integral e aici, în caz că vă plictisiţi:

Informațiile oferite sub formă de articole proprii (Facebook posts sau Facebook notes) pe această pagină reprezintă proprietatea exclusivă a lui Călin Popescu Tăriceanu. Reproducerea parțială sau integrală a acestor informații, fără acordul scris prealabil al titularului este interzisă. Se exclud articolele preluate din alte surse (externe sau interne), asupra cărora nu s-au operat modificări, știrile și informațiile de presă, simplele fapte și date, pe care legea le definește ca nebeneficiind de protecția legală a dreptului de autor. Utilizatorii au dreptul de a reproduce și utiliza informațiile conținute pe pagină doar în interes personal.

Postarea de informații, comentarii, link-uri interne sau externe, articole de presă sau articole proprii de către utilizatori poate fi efectuată doar prin respectarea termenilor și condițiilor de pe rețeaua socială Facebook cu privire la drepturile de autor valabile pe teritoriul României. Fiecare utilizator își asumă responsabilitatea pentru materialul pus la dispoziția tuturor vizitatorilor, se obligă să respecte dreptul de autor sau deține acordul autorilor de drept pentru distribuirea respectivului material. Călin Popescu Tăriceanu nu poate fi tras la răspundere pentru materialele publicate de catre utilizatori, iar consecințele utilizării acestora nu pot constitui baza unei eventuale urmăriri penale împotriva titularului domeniului.

Este interzisă publicarea de materiale cu conținut violent, agresiv, injurios, a materialelor ce promovează ura împotriva unor grupuri pe criterii etnice, rasiale sau care promovează ura împotriva persoanelor cu o anumită orientare politica sau sexuală. De asemenea, este interzisă publicarea de materiale video, audio sau imagini cu caracter obscen sau pornografic, ca și utilizarea unui limbaj vulgar, atât pe zona de discuții cât și în comentariile postate pe wall sau în orice altă zonă publică a paginii. Călin Popescu Tăriceanu își rezervă dreptul de a șterge comentariile și postările care se încadrează în oricare dintre categoriile de mai sus. Toate comentariile făcute de vizitatori și abonați vor fi făcute cu condiția respectării celor anterior menționate.

În cazul în care sunteți de acord cu cele expuse în prezentul disclaimer, vă invităm să rămâneți alături de pagina Călin Popescu Tăriceanu și vă mulțumim pentru înțelegere. În caz contrar vă rugăm să părăsiți această pagină.

Ce rost au poveştile astea? Cred cei care se ocupă de pagină că pasă cuiva de “regulile” astea?

Un comentariu la “tăriceanu pune condiţii pe facebook

  1. Cosmin a comentat:

    Ăștia au impresia că o pagină de Facebook este proprietatea lor? Să-și facă blog dacă vor să pună condiții. Sunt curios ce o să-mi facă dacă o să copiez.

    Iti place comentariul? Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!