stay hungry stay foolish

Sâmbătă, 8 Iunie 2013 | 3 Comentarii

Discursul susţinut de Steve Jobs în faţa absolvenţilor de la Stanford, în 2005:

Puteţi activa subtitrările – în engleză cred că e mulţumitor. Ce reţinem:

1. Întreabă-te în fiecare dimineaţă dacă ceea ce vei face în acea zi este chiar ceea ce îţi doreşti. Dacă răspunsul este “Nu” mai mult de două zile, trebuie să schimbi ceva.
2. La începutul zilei întrebă-te ce ai face dacă acea zi ar fi ultima din viaţa ta. Fă doar acele lucruri care sunt esenţiale.
3. Nu îţi consuma viaţa trăind pentru alţii.

Vorbeşte mult despre moarte, parcă presimţind că sfârşitul îi este aproape. Pentru credincioşi: “Chiar şi cei care sunt convinşi că vor ajunge în Rai nu îşi doresc să moară.”

Sunt foarte multe lucruri interesante, aşa încât cred că e necesar să îl vizionaţi de mai multe ori pentru a prinde toate nuanţele.

3 comentarii la “stay hungry stay foolish

  1. Luchian Teodor a comentat:

    Eu il admir pe Steve Jobs. Pana sa-i vad prezentarile nu stiam mai nimic de Apple, nu ma interesau produsele lor…aratau bine si atat. Dar dupa ce-am vazut primele 2-3 prezentari, au urmat alte cateva zeci si m-am indragostit (daca pot folosi verbul asta) de ceea ce inseamna Apple si Steve Jobs pentru lumea asta. Revad destul de des o parte din prezentarile lui.

    Top 5 momente preferate:
    5) lansarea iPhone 4 in 2010 si introducerea noului design (1’32” -> 2’05”): http://www.youtube.com/watch?v=z__jxoczNWc
    4) lansarea primului iPod nano in 2005, cand a scos iPod-ul din buzunarul mic (0’40”): http://www.youtube.com/watch?v=7GRv-kv5XEg
    3) lansarea primului MacBook Air in 2008, cand in inceputul prezentarii Steve Jobs a spus “There’s something in the air” (0’50” -> 1’00”) si apoi a prezentat produsul scotandu-l dintr-un plic (53’25” -> 57’40”): http://www.youtube.com/watch?v=nWlVx3ecsLg
    2) lansarea primului iPad in 2010 cand a plasat produsul intre smartphone si laptop, facand de ras netbook-ul (6’31 -> 8’47”): http://www.youtube.com/watch?v=jj6q_z2Ni9M
    1) lansarea pimului iPhone in 2007, cand a spus ca va introduce 3 noi produse care apoi s-au dovedit a fi unul singur (1’25” -> 3’12”): http://www.youtube.com/watch?v=ctLYHJVBwx8

    Merita sa vizionati macar intervalele de timp pe care le-am precizat intre paranteze…

    Iti place comentariul? Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Sorin a comentat:

    Steve Jobs chiar a fost cineva. Mi se pare cel mai bun discurs ever. Plus ca prezentarile de produse Apple facute de Steve sunt cu mult peste prezentarile facute de cei de la Samsung unde nici glumele nu le gustam.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      In general, un om normal nu gustă glumele făcute de coreeni sau de japonezi şi nici chiar de englezi. Cu coreenii şi japonezii e o clară diferenţa de cultură, mai greu de explicat este cu glumele englezeşti … Personal nu am gustat niciodată fazele lui Benny Hill.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!