specialist seo

Luni, 25 Iunie 2012 | 2 Comentarii

Specialiştii SEO (Search Engine Optimization) sunt o specie de oameni deosebiţi. Aşa se cred ei, cel puţin. Cu ce se ocupă? Păi promit unor oameni creduli că pot influenţa rezultatele la căutările pe Google, în special. Adică eu, dacă am un magazin de faianţă şi am un site, el, specialistul SEO, poate face ca link-ul spre magazinul meu să apară pe prima pagină sau chiar primul la căutare după cuvântul cheie “faianţă”.

Asta e teoria. Practica e undeva foarte departe şi sunt o grămadă de şarlatani care păcălesc lumea cu abilităţile lor ieşite din comun.

Să ne gândim un pic la domeniul medical. Câte site-uri care vând medicamente cunoşteţi? În România probabil câteva zeci, în lume sunt cu miile. Ce te-ar putea determina pe tine, deţinător de un astfel de site, să crezi că un specialist SEO poate face ca site-ul tău să apară primul la o căutare pe Google după un cuvânt cheie relevant? Ce te-ar putea face pe tine să te crezi atât de special ca Google să te pună pe primul loc? Inutil de spus că rezultatele la căutările pe Google diferă în funcţie de ţară şi chiar de regiune (după IP-ul calculatorului de unde se face căutarea).

Nu insist, lucrurile se ştiu. Până să păcălim motoarele de căutare trebuie să avem un site decent, proiectat corect, care se încarcă rapid, unde vizitatorul se descurcă repede şi nu are nevoie de cunoştinţe speciale pentru a se descurca cu o comandă on-line, de exemplu. Se numeşte User Experience Optimization – UEO. Detalii interesante găsiţi aici.

Pentru amuzament am văzut o reclamă la un astfel de “specialist” pe Facebook.

specialist_seo_facebook_add

Pe site-ul cu pricina, ni se comunică faptul că dacă am comandat produse alimentare sau băuturi de la specialistul SEO, acestea nu se pot returna.

specialist_seo

Parcă ne ocupam de optimizări pe motoare de căutare, nu?

2 comentarii la “specialist seo

  1. Florin a comentat:

    Din pacate sunt multi specialisti seo nepriceputi.
    Se poate ajunge pe prima pagina pentru aproape orice cuvant insa costa in functie de competitie .

    Iti place comentariul? Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!