scarba nationala

Vineri, 28 Iunie 2013 | 0 Comentarii

Încep să se stingă ecourile accidentului din Muntenegru. Unele televiziuni au transmis obsesiv de la locul accidentului, chiar şi în direct. Şi PROTV l-a trimis pe reporterul specializat în dezastre – Cătălin Radu Tănase, să adulmece sângele morţilor, la locul accidentului. Evident că a relatat în jurnalele de ştiri ce miros a simţit. Mirosul morţii…

“Trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați” (Mircea Duşa – Ministru de interne) au fost repatriate cu avioane ale ministerului apărării. Avioanele au aterizat pe pista betonată & înierbată a Bazei aeriene 90 Otopeni. Iarba ajută mult pentru ca pasagerii să recunoască ţara în care a aterizat avionul, fără să se uite pe geam.

pista_cu_iarba

Pe pistă au mişunat, ca nişte găini fără cap, o mulţime de miniştri, inclusiv primul ministru. Nu a reieşit foarte clar cu ce s-au ocupat ei … ideea e că au fost acolo şi Antena 3 a transmis în direct. Nu comentez asupra numărului de decedaţi necesar a exista în urma unui accident rutier pentru care se decretează zi de doliu naţional. În România mor în accidente rutiere, în medie, câte 6 oameni în fiecare zi. Ar trebui să ne aflăm în doliu naţional permanent?

S-a anunţat că autocarul avea 80 km/h la momentul prăbuşirii. În mod absolut firesc va urma o serie de emisiuni în care vor fi invitaţi gospodine, poeţi, actori, muzicieni, analişti politici, profesori de matematică, ziarişti şi alţii asemenea care îşi vor da cu părerea dacă viteza era mare sau nu.

Urmează audienţe record şi bani încasaţi din reclame.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!