relu fenechiu a fost condamnat cu executare

Vineri, 12 Iulie 2013 | 2 Comentarii

Relu Fenechiu, ministru al transporturilor în cabinetul lui Victor Ponta, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul “transformatorul”. Acuzele din dosar sunt foarte simple: omul, împreună cu nişte băieţi cointeresanţi din Electrica Moldova, au tras o ţeapă simplă: au luat transformatoare vechi, defecte, unele casate, şi le-au dat la reparat către o societate în care era implicat şi Relu. Doar că oamenii lui Relu nu au reparat transformatoarele ci doar le-au revopsit şi le-au dat înapoi la Electrica (cu seriile schimbate). Aşa spune raportul celor de la Garda Financiară. Normal, nici unul dintre acele transformatoare nu a mai ajuns în instalaţii (mai precis 99% dintre ele), pentru că electricienii sunt şpăgari, dar nu şi inconştineţi – nu au avut tuperul să monteze transformatoarele pentru că ele nu funcţionau.

relu_fenechiu_condamnat_cu_executare

Un dobitoc din studio, fost comentator sportiv, actualmente senator, ne spunea că el nu se bucură de condamnarea lui Relu Fenechiu, pentru că nu bine să te bucuri de răul altuia. Şi ne mai spunea că el face asta în calitate de membru USL.

Ce nu pricep eu este ceva simplu: Relu a putut fi ministru şi în acelaşi timp să fie cercetat într-un dosar penal, iar acum, după ce se comunică o sentinţă care nu este definitivă, el nu mai poate fi ministru. Nu e cumva posibil ca la recurs omul să nu fie condamnat la nimic?

Antena 3 combate în continuare, la fel şi cei de la Jurnalul Naţional.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!