referat analiză plagiat Olguţa Vasilescu

Marţi, 23 Decembrie 2014 | 0 Comentarii

Universitatea Bucureşti a publicat pe pagina proprie, la adresa: http://topub.unibuc.ro/wp-content/uploads/2014/12/Referat-expertiza%CC%86-Teza-Vasilescu_Rughinis.pdf un referat de analiză a tezei de doctorat scrisă de Lia Olguţa Vasilescu. Referatul este datat 30.04.2013:

Analiza conţine numeroase referiri la pasaje care au fost preluate dintr-o publicaţie care este o traducere dintr-un autor străin – Vilfredo Pareto, traducere făcută tocmai de Olguţa Vasilescu şi anume din:

Pareto, Vilfredo [1916] (2007) Tratat de sociologie generală, vol 1. Craiova: Beladi (Trad: Lia Olguța Vasilescu)

La final, la capitolul “Alte observaţii” scrie aşa:

Capitolul 7 se găsește în totalitate pe internet, la adresa http://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/CONTRIBUTIA-LUI-VILFREDOPARET11115.php.
Nu poate fi stabilit autorul textului de pe internet.

sursa-internet-plagiat-olguta-vasilescu

Este evident – din titlul documentului de pe Internet, că este vorba despre un rezumat din teza respectivă, publicat probabil după susţinerea tezei. Doar posesorul site-ului poate spune cine şi când a publicat.

Cât despre observaţiile că din teză lipsesc diverse elemente obligatorii – de genul “Motivaţia alegerii temei” sau “Obiectivele lucrării”, reclamaţiile trebuie făcute împotriva membrilor comisiei de susţinere, care sunt singurii care pot explica de ce au apreciat că lucrarea este în regulă şi poate fi susţinută public.

Textul integral de pe pagina respectivă:

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA
SCOALA DOCTORALA

REZUMAT

CONTRIBUTIA LUI VILFREDO PARETO LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI MODERNE

Pareto a avut sansa de a se afirma ca intelectual prin intermediul a trei culturi, carora le-a apartinut, am putea spune, in mod direct. Prima este cea franceza datorita faptului ca s-a nascut la Paris si primul contact pe care l-a luat cu stiintele a fost in limba franceza. O mare parte din viata si-a petrecut-o insa in Italia, unde, la inceput, a studiat stiintele exacte (matematica, fizica mecanica) pentru a deveni inginer. A trecut apoi printr-o perioada in care si-a completat cultura filologica, studiind antichitatea greco-romana si limbile greaca si latina, fapt care l-a ajutat mult la redactarea Tratatului de sociologie generala, unde a folosit nenumarate exemple, pentru a-si convinge cititorii, din istoria Imperiului Roman si a Greciei. La varsta maturitatii a descoperit sociologia si economia, devenind unul dintre economistii de renume mondial ai momentului si inventatorul catorva principii economice care se aplica, cu succes, si in zilele noastre. In ultima parte a vietii, s-a retras in Elvetia, la Lausanne, preluand catedra de sociologie de la unul dintre fostii sai colaboratori, Leon Walras. In ciuda influentei pe care a avut-o ca profesor si a unor lucrari de referinta in domeniul economiei si sociologiei, din pacate, Pareto nu a reusit sa dea numele sau unei scoli sau unui curent, in mare parte si din cauza faptului ca nu s-a preocupat, in perioada vietii, sa formeze vreun urmas demn sa-i continue ideile asa cum a facut el pentru Walras, extinzand cercetarile acestuia in patru directii principale: teoria consumatorului (bazata pe conceptul de utilitate ordinara, mai degraba decat cardinala), introducerea variabilitatii factorilor de productie, teoria bunastarii si, la modul mai general, aplicarea teoriei echilibrului general la studiul ansamblului fenomenelor sociale.

O alta mare problema pentru recunoasterea sa internationala a constituit-o legatura, directa sau indirecta, cu fascismul italian si cu Mussolini, desi spre sfarsitul vietii incepuse sa puna tot mai mult la indoiala actiunile dictatorului si a evitat numirea sa in Senatul Italiei, netrimitand la timp documentele necesare.

Nu in ultimul rand, firea sa certareata, polemicile cu ganditorii vremii, criticile aduse marilor sociologi predecesori (A. Comte, H. Spencer) sau contemporani (E. Durkeim), adesea nejustificate si incarcate afectiv, i-au facut pe multi exegeti sa nu se mai aplece deloc asupra scrierilor sale, cu intentia voita de a i se face uitat numele, el fiind tratat a priori drept ideolog al miscarii fasciste si sociolog amator, neacademic.

Parerile lui Pareto despre colegi erau deliciul celor care gustau polemicile dintre oamenii de stiinta, insa aveau darul de a-i face mai umani pe acestia. Sociologul italian nu i-a iertat nici macar pe cei carora le datora recunostinta, cum ar fi Leon Walras, cel care l-a oprit asistentul sau la Lausanne si care i-a vegheat cariera stiintifica, un savant care se bucura de o faima internationala. Referindu-se la un articol abia publicat de Walras, a afirmat ca nu are nici o valoare si a completat malitios ca asta i-a spus-o si in fata: „Nu as fi vorbit despre articolul sau, dar el mi-a cerut parerea si a trebui sa-i spun adevarul.” Atacul la Walras s-a rasfrant apoi si asupra celorlalti profesori de economie generala, desi preda si el aceeasi materie: „Ma conving pe zi ce trece ca nu exista studiu mai inutil decat cel al economiei politice Toata economia politica e o pierdere de vreme. Si atunci de ce sa-i obligam pe bietii studenti sa o studieze? ” Criticandu-i pe toti si atragandu-si multe critici, la randul sau, Pareto se autoexila pe zi ce trece de comunitatea academica. Intre cei cu care a polemizat s-a aflat si Benedetto Croce care l-a ironizat pe economist. „Ideea despre controversa mea cu Pareto era animata de o speranta pe care am recunoscut apoi ca e iluzorie: sa-i fac pe economisti sa filosofeze.” Si mai neiertator a fost insa cu sociologul: „Tratatul de sociologie generala al lui Pareto e un caz de teratologie stiintifica”. La randul sau, Einaudi l-a acuzat pe Pareto ca, in sociologie, pune pe acelasi plan cu Platon, Aristotel, Machiavelli o taietura dintr-o gazeta oarecare pentru a prezenta un fapt care-i este lui la indemana pentru a-si sustine vreo teza.

Pe masura ce imbatranea, insa, devenea si mai neiertator cu dusmanii si chiar cu prietenii. Intr-o scrisoare pe care i-o trimite lui Pantaleoni, aflata in arhiva Bancii Populare din Sondrio, se destainuia, scriind urmatoarele despre Walras: „Acum traieste printre nori cu metafizica lui si va pati ca astronautul care cade intr-un put. Scrie lucruri incredibile (). Tu esti mai tanar ca mine. Cand eu voi scrie asemenea lucruri, te rog sa ma previi sa termin. Eu imi voi vedea de Raton si Picco (pisoii lui – n.r.) si voi inceta sa mai scriu sau sa mai tiparesc ceva.” Evident, insa, ca n-ar fi ascultat de sfaturile lui Pantaleoni, asa cum nu asculta de sfaturile nimanui. Despre Cognetti de Martiis, un economist celebru in epoca si sef de catedra de economie, care a oprit in Universitatea din Torino profesori ce nu-i ajungeau nici la degetul mic lui Pareto, dar care evitau criticile, spunea ca nu s-ar resemna sa fie judecat intr-o dezbatere de-a sa, nici daca ar fi crapat de foame.

Practic, V. Pareto s-a mutat in Lausanne sa predea deoarece mediul academic italian l-a respins fara drept de apel, desi, alaturi de Mosca, era cel mai bun produs al scolii italiene la vremea respectiva. „Eu n-am nevoie de nimic – scrie el intr-o scrisoare aflata in arhiva Bancii Populare din Sondrio – nici de guvernul italian, nici de la corpurile stiintifice italiene. Nu vreau nimic de la ei si nu le cer nimic. Sunt bine asa si n-as vrea sa se schimbe situatia () Publicul care imi citeste cartile se preocupa, oare, daca am vreun titlu academic? Uite ca pe cartile mele imi pun doar numele, fara sa adaug macar titlul de profesor la Universitatea din Lausanne si e singurul titlu care se ia in considerare.” In aceasta scrisoare se simte, totusi, regretul ca nu e acceptat de compatriotii sai, iar faptul ca simtea nevoia sa se laude cu onorurile primite, ne face sa intelegem cat de mult il chinuia acest lucru. In 20 mai 1917 ii scrie lui Robert Michels: „Stii ca sunt cavaler al Coroanei Italiei? Chiar asa. Daca nu ma crezi, cand vii pe la mine iti voi arata diploma, care sper ca nu va fi mancata de soareci.” Si fiindca nici lui nu-i venea sa creada ca primeste o astfel de distinctie, ii scrie pe 1 iulie 1918 lui Andrea Naccari, Presedintele Academiei de Stiinte din Torino ca a fost numit cavaler „in gluma” sau fiindca „stiau ca as fi refuzat sau pentru a fi in ilustra companie a persoanelor pe care le primeste cu multa ospitalitate Regina Coeli.”

Asadar, acestea au fost motivele principale pentru care Pareto a fost evitat atat in perioada vietii cat si mai tarziu, fapt ce a lipsit sociologia, o buna perioada, de contributia sa destul de importanta.

Primul cercetator de origine italiana care l-a redescoperit pe Pareto si l-a readus pe locul meritat printre sociologii importanti a fost Giovanni Busino care, in 1963, a scris mai multe studii despre acesta intr-o revista editata de Societatea de studii paretiene, la Lausanne, si care s-a ingrijit de editarea operelor sale complete. In Franta interbelica, in afara lui G. H. Bousquet si a catorva biografi care nu l-au receptat la justa valoare, Pareto a trecut aproape neobservat, mai ales ca nu a putut invinge influenta lui E. Durkheim si abia dupa analiza facuta de Raymond Aron, in perioada postbelica, a inceput sa creasca interesul pentru opera sa. Nu acelasi lucru s-a petrecut in Germania unde argumentarile lui sociologice sunt tot mai frecvent folosite pentru sustinerea unor teze, desi in perioada nazismului a trecut aproape neobservat. Cei mai importanti cercetatori germanii sunt Otto Weinberger care, in 1948, l-a salutat ca pe „una dintre cele mai mari personalitati ale istoriei gandirii umanitatii” si Gottfried Eisermann, profesor la Universitatea din Bonn. In Marea Britanie, „cinicul de la Celigny” a fost puternic criticat de sociologii englezi, dar in Statele Unite ale Americii tezele lui Pareto au fost relansate de Talcott Parsons, L. Hendelson si de cercetatorii de la Universitatea Harvard, la un deceniu dupa moartea sa. Interesul americanilor pentru sociologul italian poate fi receptat si ca o reactie la extinderea influentei ideilor marxist-leniniste in randurile intelectualitatii de peste ocean, idei combatute prin ideologia lui de dreapta. Foarte importanta a fost traducerea Tratatului de sociologie generala, sub titlul Mind and society, care a avut rolul de a-l mentine pe Pareto in atentia sociologilor americani.

In perioada contemporana, in Italia, un grup de cercetatori din toata lumea, sustinut de Banca Populara din Sondrio (care a si achizitionat cateva zeci de mii de documente originale si le-a pus la dispozitia studiosilor), incearca sa-l aseze pe Vilfredo Pareto alaturi de ceilalti ganditori importanti ai epocii, cum ar fi Max Weber, Gaetano Mosca, Robert Michels, pe prima treapta a sociologiei si sa-l prezinte din perspectiva unui fondator de scoala, mai ales ca termenul de „elita” isi datoreaza cariera stiintifica lui. Aproape toti cercetatorii contemporani sunt de acord cu faptul ca Pareto a fost prezentat mai ales ca teoretician al economiei pure si ca lecturarea care se face azi in ceea ce priveste opera sa e dezbracata de o parte esentiala si urmareste sa arate doar latura fragila si inconstanta a teoriilor sale.

Locul lui Vilfredo Pareto intre clasicii sociologiei a fost mereu contestat, iar opera sa a fost intampinata timp de un secol cu rezerve, fapt care l-a facut pe Raymond Boudon sa spuna ca purgatoriul sociologiei paretiene e destinat sa se mai prelungeasca putin. Cu toate astea, analizele sale despre societatea europeana dintre anii 1870-1920 sunt fecvent folosite de istorici din diferite tari. De asemenea, unele dintre aprecierile si parerile sale despre teme specifice sociologiei politice si despre legaturile dintre sociologie si economie sunt dezbatute si acceptate de cercetatorii contemporani. Conceptele si schemele sale de analiza sunt si azi utilizate, teoria elitelor, asa cum a prezentat-o el, este preluata in diferite tratate, iar teoriile sale economice (teoria curbelor de indiferenta, teoria maximizarii paretiene, legea distributiei veniturilor, teoria echilibrului economic general) sunt unanim recunoscute.

Sunt mai putin importante stilul prin care un autor isi prezinta ideile decat ideile in sine sau polemicile duse in epoca si sfidarea comunitatii stiintifice, daca scrierile sale sunt ermetice si amesteca genuri stiintifice sau fapte istorice si articole din jurnalele vremii si nu ar trebui sa intereseze cinismul cu care isi trateaza cineva adversarii. Dimpotriva, spun aparatorii lui, trebuie sa se retina ca a fost singurul in istoria disciplinelor istorico-sociale care a refuzat in vremea lui, si fara jumatati de masura, patrimoniul comun de valori crestine, pozitivismul aruncat intr-o morala umanista a progresului sau aplicarea utilitarismului pentru explicarea tuturor stiintelor sociale. El ajunge la o conceptualizare esoterica formulata intr-un limbaj voit criptat, asa cum s-a intamplat cand a folosit cuvintele precum ofelimitate, reziduu, derivatii etc., si este evident ca intre principalele curente ale inceputului de secol XX si gandirea sa era o prapastie adanca pe care multi n-au vrut sa o sara. Cert este ca, de-a lungul vremii, Pareto ori a fost criticat in cei mai duri termeni, ori a fost elogiat la modul superlativ, mai ales de unii cercetatori americani care au texte aproape hagiografice despre el, dar care au scos din context anumite paragrafe pentru a-si consolida tezele lor de apreciere sau discreditare a unei teorii sau doctrine.

Sursa: http://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/CONTRIBUTIA-LUI-VILFREDO-PARET11115.php

În rezumat, doamna este acuzată că a preluat pasaje dintr-o lucrare tradusă chiar de ea (nu este în regulă şi nu ştiu dacă nu a fost citată deloc acea lucrare sau nu a fost citată ori de câte ori au fost preluate pasaje) – până la urmă fiind firesc să preiei pasaje dintr-un autor într-o lucrare care tratează opera acelui autor şi că lucrarea conţine un text care apare integral pe o pagină de Internet, text care este aproape sigur că a fost preluat din teză, ulterior susţinerii acesteia (pentru că titlul este identic cu titlul tezei de doctorat şi apar menţionate Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială).

Până la urmă asta e singura acuzaţie care rămâne în picioare: că a copiat de pe o pagină de Internet unde este publicat rezumatul tezei scrise de ea:

acuzatie-plagiat-olguta-vasilescu
Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/universitatea-bucuresti-a-analizat-doctoratul-olgutei-vasilescu-capitolul-7-se-gaseste-in-totalitate-pe-internet.html

Bonus: Dacă vrei să discreditezi pe oricine are titlul de doctor, te apuci şi publici pe Internet o parte a tezei şi apoi acuzi autorul că a copiat de pe pagina respectivă şi nu a citat. Aşa?

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!