radar si amenda pentru viteza

Duminică, 19 Ianuarie 2014 | 4 Comentarii

Problema vitezei la volan este una extrem de gravă. Poliţia luptă cu mijloacele pe care le are la dispoziţie, respectiv aparatele radar, pentru a-i linişti pe şoferi. Dar oare aparatele radar montate pe maşinile de poliţie sunt construite pentru a fi utilizate aşa cum sunt utilizate? Am mai scris despre radare, dar simt nevoia să insist pe subiect fiindcă văd că nu se prinde nimeni.

Să le luăm pe rând. Radar-ul a fost inventat pentru măsurarea poziţiei, principiul de funcţionare fiind foarte simplu: o undă (impuls) electromagnetic este emis de o antenă înspre zona în care se presupune că se află un obiect. Dacă există obiectul respectiv, acesta va reflecta semnalul incident, o parte din semnal ajungând din nou la sursa de unde a fost emis. Măsurând timpul de deplasare dus-întors al undei până la obiect şi înmulţind rezultatul cu viteza luminii (viteză cu care se deplasează semnalul radio emis de antenă) de calculează distanţa până la obiect. Ca în figura de mai jos:

imagine-radar-00
wikipedia.org

Dacă se emit mai multe astfel de impulsuri la intervale cunoscute de timp, împărţind diferenţa dintre două distanţe determinate cu două impulsuri sucesive şi intervalul de timp dintre impusuri, se poate afla viteza de deplasare a obiectului. Radar-ul de poliţie funcţionează la fel.

imagine-radar-00-cw
wikipedia.org

Apar însă nişte probleme. În cazul în care este mai mult de un obiect în zona de acţiune a undei radio, apar firesc mai multe unde reflectate. În această situaţie este imposibil de determinat vreo viteză, ci eventual câte obiecte sunt şi distanţele la care se află fiecare dintre ele. Pentru că undele reflectate care se întorc spre antenă nu poartă nici o informaţie despre obiectul care l-a emis.

Un exemplu pe figura de mai jos:

imagine-radar-explicatii-00

La primul impuls emis (1 negru) am notat cu de la 1 la 4 (roşu) undele reflectate de cele 4 obiecte, corespunzătoare unor numere de înmatriculare generice. După al doilea impuls emis de radar (2 negru), undele reflectate se întorc în ordinea 1,2,4,3 (obiectul 4 s-a mişcat cu viteză mai mare) – dar aparatul radar nu ştie cărui obiect îi aparţine fiecare reflexie. Cum determin vitezele? Păi nu le pot determina …

Şi care este totuşi soluţia tehnică pentru a putea calcula şi viteza? Ar trebui ca în raza de acţiune a impulsului emis de antenă să se regăsească un singur obiect la un moment dat. Cum nu pot influenţa sub nici o formă numărul de obiecte, pot încerca să fac emisia mult mai îngustă decât zonă acoperită, iar astfel să am doar un singur obiect care reflectă. Lucru care se şi întâmplă la radarele pentru aviaţie şi cele militare, unde unghiul solid sub care emite antena este extrem de îngust. Se numeşte caracteristică de directivitate:

imagine-radar-00-directivitate

Cu cât este mai îngust fascicolul emis cu atât este mai precisă determinarea. Cu observaţia că scăderea unghiului sub care se emite/recepţionează duce la creşterea timpului de baleiere a zonei, deci trebuie făcut un compromis. Pentru creşterea preciziei se utilizează arii de antene, tehnici speciale de filtrare a semnalelor recepţionate, etc. Lucrurile sunt mai complicate dar nu se aplică în cazul nostru.

imagine-radar-00-arp

Pe lângă cele prezentate anterior, radarele mai suferă şi din cauza reflexiilor cu obiectele staţionare, reflexiilor multiple (de la un obiect se pot întoarce mai multe pulsuri, nu doar unul) şi multe altele pe care nu le mai amintesc.

Să vedem cum este alcătuit sistemul de măsurare a vitezei care echipează maşinile de poliţie de la noi. În primul rând se observă că acesta este compus din două dispozitive fixate independent, şi anume camera video şi antena radar propriu-zisă. Camera video nu foloseşte decât pentru filmat traficul, iar antena emite semnalul emis de radar şi recepţionează reflexiile. Informaţiile sunt combinate într-un computer şi afişate pe un monitor aflat pe bord. Adică se afişează imaginea filmată de camera video peste care sunt suprapuse informaţiile despre viteză.

imagine-radar-06

Aşa cum am explicat anterior, pentru a putea detemina viteza unui obiect aflat în faţa antenei, obiectul trebuie să fie singur.

Dacă sunt mai multe obiecte, maşini în cazul nostru, de unde ştim a cărei maşini este viteza afişată pe ecran? Priviţi cele două maşini care se apropie de aparatul radar:

imagine-radar-03

Din cauză că cele două dispozitive din compunerea instalaţiei de măsurat viteza de pe maşinile de poliţie sunt independente, se pot orienta independent, iar unghiurile sub care emit radarul şi respectiv cu care filmează camera nu au absolut nici o legătură unul cu celălalt, apare o problemă ca în figura următoare:

imagine-radar-07

Desenul ilustreză ce se vede în captura de pe film, respectiv două maşini care se deplasează paralel, să presupunem că cea de pe banda 1 cu 190 km/h şi cea de pe banda 2 cu 110 km/h. Camera filmează numărul maşinii de pe banda 2. Ce viteză a avut maşina de pe banda 2, filmată?

Şi ca totul să fie cât mai clar cu putinţă, iată nişte secvenţe din film. În următoarele două capturi avem un exemplu clar care ilustrează ce am spus mai sus. Maşina de poliţie intră într-o curbă la stânga (minutul 2:10), pe cameră se vede parapetul, iar aparatul radar măsoară nişte viteze, 117 km/h, 120 km/h, etc. Am lăsat şi minutul de pe film pentru a putea urmări exact zonele despre care vorbesc.

imagine-radar-01

imagine-radar-02

În capturile următoare se vede cum aparatul indică aiurea, un autoturism care se deplasează paralel cu un altul, cu aproximativ 100 km/h este depistat într-un singur cadru – cu zoom pe număr, cu 172 km/h. Deci mă deplasez 10 cadre cu 96 km/h şi la cadrul 11 am 172? Pare logic … Poliţistul derulează filmul, astfel încât se vede foarte clar ce explic eu.

imagine-radar-04

imagine-radar-05

Sigur, totul se datorează reflexiilor multiple şi pe mai multe obiecte. Exact, camera filmează numărul maşinii … Al unei maşini din mai multe, mai precis.

Aveţi aici tot filmul, eu l-am urmărit pe îndelete şi pot să vă spun că sunt numeroase alte cazuri când se confirmă cele de mai sus. Adică în toate cazurile!

Concluzie: Orice amendă pentru depăşirea limitei de viteză poate fi contestată folosind informaţiile de mai sus, atâta timp cât cu instalaţia de măsurat viteza de pe maşinile de poliţie nu se poate face o legătură între ceea ce este pe film (numărul maşinii) şi viteza măsurată de aparatul radar. Inutil de menţionat că aparatul radar poate fi îndreptat spre un avion în decolare iar camera să filmeze numărul maşinii tale. Nu reiese de nicărieri dacă este sau nu aşa, respectiv nu rămâne nici o dovadă asupra zonei spre care era îndreptată antena radar. Iar la proces captura video de pe ecranul aparatului nu dovedeşte nimic. Decât că ai fost tu acolo, respectiv maşina ta. Viteza poate fi a oricui, poate fi şi a parapetului de pe marginea drumului! Care stă săracul …

Nu-i aşa că-i frumos să lucrezi cu materialul clientului?

4 comentarii la “radar si amenda pentru viteza

  1. bogdan a comentat:

    In instanta cei de la politie vin cu omologarea de model pentru aparatul respectiv si verificarea metrologica in termen de valabilitate, precum si cu plansele foto in care apare masina ta si viteza inregistrata.
    Explica-i unui judecator care nu are habar de tehnica…

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 2

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      De la omologarea de model cred ca vine problema … ma voi stradui sa aflu cine a omologat asa ceva, dar mai ales ce scrie in cartea tehnica (daca exista, probabil ca da) si care sunt conditiile in care se poate utiliza. Judecatorii nu au ce face, dar cu unul sau mai multi experti tehnici priceputi cred ca se pot misca lucrurile. E suficient un precedent in care sa se anuleze o amenda pe acest motiv – al modului gresit in care este proiectat, omologat si utilizat aparatul. Restul vine de la sine.

      Ma intreb ce anume se verifica la metrologie. Presupun ca doar dispozitivul radar, nu ansamblul celor doua, camera video si radar. Si aici este un capat de ata de care se poate trage. Nu exista nici o legatura intre viteza masurata de radar si imaginea de pe camera.

      Iti place comentariul? Thumb up 2 Thumb down 0

  2. bogdan a comentat:

    Puteți studia și NORMA DE METROLOGIE LEGALĂ NML 021 – 05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”

    Pe mine m-a ajutat în procese.

    Iti place comentariul? Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      Da, se pare că e scrisă de cineva care s-a certat cu profesoara de limba română. Sunt nişte greşeli pe care le-am depistat rapid, unele probabil că sunt mai greu vizibile. Voi studia pe îndelete, dar scrie foarte clar că:

      4.4 Măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere dacă nu sunt respectate cerinţele 4.1…4.3 din prezenta normă, precum şi în urmă-toarele cazuri:
      – dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenţă.

      Adică tot ce au măsurat flăcăii din film e nul de drept – în toate cazurile a existat mai mult de un autovehicul în raza de acţiune a aparatului radar.

      Foarte clar spune şi aici:

      3.3.2 Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză, unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum şi în cazurile de încrucişări sau depăşiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.

      Sunt curios ce anume “logică” are procesul de măsurare şi dacă scrie undeva în manualul de utilizare dacă se poate spune care este viteza de deplasare a unei maşini când în faţa radarului sunt 4 simultan. Deci faza cu camera video mutată manual şi/sau făcut zoom pe film pe un anumit număr din cele 4 pică în orice instanţă.

      Comentariu bun. Thumb up 5 Thumb down 0

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!