modernizarea continua

Joi, 9 Februarie 2012 | 0 Comentarii

Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a depus jurământul şi a intrat în pâine. Ce am reţinut din toată chestiunea este că:

guvernul-ungureanu-fost-investit-parlament

1. Emil Boc ştia de mult timp că va pleca. Inclusiv atunci când deszăpezea un Q7 pe autostrada A2.
2. Daniel Funeriu trece pe funcţia de consilier prezidenţial.
3. Ministrul Educaţiei este medic veterinar.
4. Ministrul Dezvoltării este profesor de sport şi are un contract cu ministerul pe care îl conduce. Tot el, adică Cristian Petrescu, a terminat o facultate de educaţie fizică şi sport la 34 de ani.
5. Mulţi miniştri sunt copii ai unor părinţi care sponsorizează PDL.
6. O învăţătoare este Ministrul Muncii.
7. Traian Băsescu vrea în continuare să desfiinţeze judeţele.
8. Nu s-a vorbit deloc despre competenţă, s-a făcut apologia tinerilor.
9. Victor Ponta a vorbit prea moale în Parlament şi a ieşit un pic de deranj. Crin a picat de prost, ca de obicei şi a simţitit nevoia să facă o conferinţă de presă.
10. Cei din generaţia de sub 40 de ani trebuie să rezolve problemele în România. Cei mai bătrâni de 40 de ani trebuie să se retragă din prim-plan.
11. Marko Bela şi Stelian Fuia nu au pus mâna pe Biblie şi Constituţie în timp ce au depus jurământul. Kelemen Hunor a pus mâna doar pe Constituţie. La fel a procedat şi şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, adică Gabriel Oprea.

Pentru aducere aminte vă rog să recitiţi şi modernizam romania şi desprinderea de realitate.

După 3 zile în care au stat cu ochii pe politic, televiziunile şi-au reamintit instantaneu că zăpada este de 4 metri în zeci de sate şi pe sute de kilometri de drumuri din România. De unde şi ideea că te poţi căca pe el rating.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.