misterul salariului confidenţial

Miercuri, 8 Octombrie 2014 | 7 Comentarii

Cei care aţi vizitat – fie şi măcar din curiozitate, un site cu anunţuri de locuri de muncă – job-uri, aţi văzut că în imensa majoritate a cazurilor nu se specifică salariul pe care îl va primi angajatul. Lipsa acestei informaţii are câteva explicaţii, dar sunt absolut convins că are şi foarte multe neajunsuri, şi dă naştere la o mulţime de întrebări fără răspuns din partea celor interesaţi.

Majoritatea firmelor spun că “nu doar salariu este ceea ce oferim noi, noi oferim un mediu de muncă occidental, colegi super profesionişti, o echipă tânără, asigurări de sănătate, masă de tenis în hol, biliard, cafea gratis” şi câte şi mai câte năzdrăvănii. O asigurare de sănătate este foarte bună şi trebuie luată în calcul necondiţionat. Dar, un om tânăr de până în 30 de ani nu se gândeşte la boală … el are putere de muncă, vrea să lucreze şi să fie recompensat pentru ceea ce face. Pentru el este extrem de important ce salariu primeşte lunar. Dacă mediul este super occidental, echipa este plină de tineri ambiţioşi şi colegi sau colege drăgăstoase gata oricând să îl iubească în week-end, ce relevanţă au toate astea dacă el are salariul de 1.000 de lei pe lună? Asta într-un domeniu în care se câştigă lejer 1.000 de euro pe lună ca freelancer … fără şefi şi fără foarte multe constrângeri.

colega-de-birou

Mai există o frază de lemn, de genul “oferim un salariu motivant, corelat cu oferta pieţei în zonă”. Şi informaţia asta ajută spre deloc, pentru că este foarte posibil ca tu, ca firmă, să fii deconectat de la “piaţă” şi de la realităţile ei. Cunosc destule cazuri în care oameni angajaţi într-o firmă au fost luaţi de o altă firmă, din acelaşi oraş, pe salarii duble din prima zi de serviciu. Deci vezi cum eşti tu deconectat de la realitate? Sigur, e greu în mediul privat, statul te rupe cu taxe şi impozite, proiectele sunt diverse şi cu bugete foarte mult diferite …. deci e complicat de făcut faţă fără un management extraordinar.

Un alt motiv pentru care angajatorii refuză să spună salariul este că acesta depinde de ceea ce poate să producă angajatul. Corect doar parţial, pentru că eu, ca şi potenţial candidat, vin pe postul pe care l-ai anunţat, care are specificaţii foarte clare, în care se spune ce trebuie să ştiu, ce trebuie să fac. În mod normal ar trebui spus că pentru o persoană care satisface cerinţele din anunţ se oferă un salariu de X pe lună. Aşa mi se pare corect.

Unde mai pui că salariile astea se află, lumea vorbeşte, are colegi, unii se laudă, iar la o bere multă lume povesteşte tot. Tu, angajator, încearcă să îţi imaginezi cum reacţionează doi foşti colegi, care lucrează în acelaşi oraş, care se ocupă de lucruri similare în firme diferite, unul pe X lei pe luna şi altul pe 2X. Cam ce spor va avea cel cu X în prima zi de serviciu de după aflarea veştii şi la ce anume crezi că se va gândi el din acel moment şi până când va părăsi firma ta?

Sunt convins că poate mai sunt şi alte explicaţii (care ţin tot de partea de concurenţă, de piaţă – e invers ca la cartofi, dacă toţi pun preţul de 2 lei şi tu dai cu 1, vor veni toţi la 1 leu), dar, în mare, cam asta e situaţia.

Alte păreri?

7 comentarii la “misterul salariului confidenţial

  1. shareban a comentat:

    cel mai decent ar fi: salariu de pornire este: … mai departe e treaba ta, dar macar stii la ce te inhami. din cate stiu astia pe afara cam au notiunea de starting salary; and by the way firmele care ofera “mai mult decat un salariu” au salarii de mizerie. e un mod de a spune: te vei muta la munca, ca bani sa-ti iei masa de tenis acasa n-o sa primesti ever!

    Iti place comentariul? Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Gicu de la cazane a comentat:

    Eu nu am inteles cum se castiga acei 1000 euro pe luna ca freelancer. Pe PFA sau cum ? Si cine plateste CAS, pensie, si toate alea?

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    1. Gicu de la cazane a comentat:

      Wow! De cand se desparte in silabe plateste in plat si este? Sau numai browserul meu il vede asa?
      Dar nu stiu de ce ma mir, de cand Bill Gates s-a apucat sa contruiasca toalete ecologice in loc de sisteme de operare orice e posibil pe lumea asta.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    2. omrau.ro Post author a comentat:

      De cand cu tema noua de WordPress … asa simte ea ca se desparte. Nu am avut timp sa ma uit de unde provine mizeria – in baza de date e corect textul, doar la afisare e problema.

      S-a rezolvat din CSS-ul de la tema.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    3. Gicu de la cazane a comentat:

      Atunci e cam nasoala treaba, ca de fapt trebuie sa scoti cam 1500-2000 pe luna ca sa-ti ramana 1000 si sa ai si pensie si asiguri si de spaga. Si 2000 sincer nu stiu cum se face. Mai ales luna de luna, inclusiv ianuarie si august.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    4. omrau.ro Post author a comentat:

      Salarii – pe cartea de munca, de 1.500 de euro pe luna net sunt o realitate in domeniul asta. Si nu in Bucuresti … Iar ca freelancer se pot face sume mult mai mari.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!