maşinile de cusut singer în puşcărie

Luni, 13 Octombrie 2014 | 0 Comentarii

Reţeaua celor 32 de inculpaţi care se ocupau de ţepe cu maşini de cusut Singer şi asemănătoare a primit 240 de ani închisoare cu executare. Sentinţa nu este însă definitivă. De notat că procesul a demarat în anul 2009, toţi cei condamnaţi sunt sub control judiciar la acest moment.

Anchetatorii au stabilit că au fost înşelate 1.748 de persoane care au fost determinate să depună sume de bani în conturi deschise la bănci, suma totală obţinută ilegal fiind de circa 2,42 milioane de lei (peste 500.000 de euro). Prin hotârârea Tribunalului Alba, inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri civile în favoarea a circa 180 de părţi vătămate şi a dispus confiscarea de la inculpaţi a unor bunuri, arme şi bani.

Afişe din astea puneau băieţii prin cutiile poştale şi fraierii sunau. Îndrăzneala era maximă, în sensul în care anunţuri similare erau lăsate prin marile magazine, gen Kaufland, acolo unde pensionarii sunt foarte prezenţi. Aşa arată un pliant lipit pe un stâlp de iluminat din parcarea Kaufland:

anunt-tepari-masini-singer

După ce afacerile cu maşini de cusut nu au mai mers, băjeţii au început cu maşinile vechi, de colecţie. Aveţi înregistrarea cu un telefon cu un astfel de personaj. Curios, ca şi cei condamnaţi, cocălarul din înregistrare este din Alba Iulia.

Căian Gheorghe Daniel, cel pe numele căruia era deschis contul ţeparului, nu apare în lotul celor condamnaţi. Să înţelegem că mai urmează şi alţii să ajungă la beci?

Condamnă inculpaţii la următoarele pedepse rezultante: Iarnă Nicolae – 10 ani închisoare; Cristea Marian – 10 ani închisoare; Cristea Florian Dan- 10 ani închisoare; Cristea Nicolae Gavrilă- 10 ani închisoare; Varga Sorin – 12 ani închisoare; Cristea Elena Monica – 10 ani închisoare; Iulius Francisc – 12 ani închisoare; Câmpean Pompei Alexandru- 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată; Gigoi Nicolae Marian – 12 ani închisoare; Stoica Nicoleta Gabriela – 10 ani închisoare; Turda Ioan Florin – 10 ani închisoare; Mureşan Marcel Ioan – 10 ani închisoare; Varga Daniel Iosif – 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată; Ciurar Gabriel Petru – 10 ani închisoare; Vitanu Sorin – 6 ani închisoare; Petric Mirela Cristina – 10 ani închisoare; Dragomir Nelu – 10 ani închisoare; Cristea Petru jr. – 10 ani închisoare; Iacob Olga Gonghi – 10 ani închisoare; Kovacs Ştefan – 10 ani închisoare; Căldăraş Nicolae Ion – 10 ani închisoare; Ciociu Ilie – 10 ani închisoare; Aloman Andrin – 5 ani închisoare; Sarkozi Sorin – 5 ani închisoare; Buta Andrei Ioan – 5 ani închiosare; Băieş Florin Călin – 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată; Iancu Mirel Ioan – 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată; Iancu Gheorghe Adrian – 6 ani închisoare; Ciurar Petru – 5 ani închisoare; Borca Elena Liana – 5 ani închisoare. Luat faţă de inculpatul Kovacs Geza măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe 2 ani. Dedus durata reţinerii şi arestării preventive. Menţinut măsura preventivă a controlului judiciar. Obligaţi inculpaţi la despăgubiri civile. Aplicat art. 118 lit. e C.pen. şi art. 404 alin. 4 lit.c NCPP, artt. 275 NCPP. Încetat procesul penal cf. art. 396 alin. 6 NCPP, art. 16 lit. f NCPP cu privire la inculpatul Cristea Petru.

Mai multe detalii aici.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!