legislaţie făcută pentru un om

Luni, 29 Decembrie 2014 | 1 Comentariu

După cum anticipam, legislaţia din România nu permite ca cineva să renunţe a titlul ştiinţific de doctor, din proprie iniţiativă. Iată că noul ministru al educaţiei, Sorin Câmpeanu, a găsit soluţia: a modificat prin ordonanţă de urgenţă legislaţia din domeniu, în aşa fel încât o persoană să poată renunţa la acest titlu, din proprie iniţiativă.

Astfel, primul ministru Victor Viorel Ponta are cale liberă să renunţe oficial la acest titlu, după cum a solicitat în scris Universităţii Bucureşti.

Când legea e nasoală şi nu permite ceva, chiar dacă acel ceva vizează în mod direct şi nemijlocit pe o singură persoană, se dă o ordonanţă de urgenţă care corectează lucrurile. Nu ştiu dacă ordonanţa respectivă nu va fi atacată la CCR, pe motiv că nu se justifică adoptarea ei, neîndeplinindu-se caracterul “de urgenţă” al unor măsuri.

diploma-bacalaureat-ponta-renuntat-ordonanta-de-urgenta

Noul ministru a spus aşa:

Exista o solicitare din partea beneficiarilor unor titluri stiintifice, din partea societatii civile, din partea presei, pe care, ca sa o pot duce la indeplinire asa cum m-am angajat, necesita un cadru legal. Cadru legal care, inainte de aparitia acestei ordonante de urgenta, nu exista.

As vrea sa precizez faptul ca renuntarea la un titlu stiintific trebuie facuta cu maxima responsabilitate. Doar doua lucruri as vrea sa le precizez: o data cu renuntarea, nu renunti doar la diploma, renunti la intreg procesul de pregatire care a fost urmat pentru obtinerea acelei diplome.

Al doilea lucru: este cunoscut faptul ca prin lege se poate asigura finantarea pentru o persoana la o forma de invatamant de la bugetul de stat o singura data. Deci carevasazica, daca o persoana care renunta la un titlu doreste sa acceseze din nou acel titlu stiintific, trebuie sa reia pe de o parte intreg procesul de pregatire de 3 ani la doctorat, 3-4 ani la licenta, 2 ani la master, cat si sa plateasca sa urmeze la forma de pregatire cu plata, deci cu taxa, acest proces.

sursa

Personal mi se pare că domnul ministru este luat de val – ca să mă exprim elegant. Prin renunţarea la titlul de “doctor” nu renunţi şi la titlul dobândit ca urmare a absolvirii licenţei şi/sau a masterului. Sigur, nu este vorba despre necunoaştere …

Un comentariu la “legislaţie făcută pentru un om

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!