legi adoptate prin asumarea raspunderii

Joi, 19 Ianuarie 2012 | 1 Comentariu

Presedintele tarii anunta in octombrie 2011, intr-un interviu la TVR: “Dupa mine, Senatul in ansamblul lui, cu tot cu presedinte, s-a compromis.”

judecator

“Sa refuzi sa adopti legea cu privire la crearea mecanismului de promovare si selectare a judecatorilor pentru Inalta Curte este descalificant pentru Senat. Nu se punea decat problema gasirii unui sistem care sa scoata cumetriile din procesul de promovare la Inalta Curte”, a declarat Traian Basescu in acelasi interviu. E o declaratie care nu are ce cauta in gura presedintelui, oricum nu exprimata public. Separatia puterilor in stat nu a functionat nici in acest caz.

basescu declara senatul compromis

Pentru a veni in intampinarea curiozitatii unor cititori, am alcatuit o lista de legi adoptate prin asumarea raspunderii de catre guvernul condus de Emil Boc.

1. Legea Educatiei Nationale – Legea nr. 1/2011 – Monitorul Oficial nr. 18 din 2011
2. Codul Muncii – Legea nr. 40/2011 – Monitorul Oficial nr. 225 din 2011
3. Codul Civil – Legea nr. 71/2011 – Monitorul Oficial nr. 409 din 2011
4. Codul Penal – Legea nr. 202/2010 – Monitorul Oficial nr. 714 din 2010
5. Legea asistentei sociale – Legea nr. 292/2011 – Monitorul Oficial nr. 905 din 2011
6. Legea salarizarii unice – Legea nr. 329/2009 – Monitorul Oficial nr. 761 din 2009
7. Legea dialogului social – Legea nr. 62/2011 – Monitorul Oficial nr. 322 din 2011
8. Legea privind promovarea judecatorilor la ICCJ – Legea nr. 300/2011 – Monitorul Oficial nr. 925 din 2011
9. Legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare – vezi aici proiectul

Cazul Legii Educatiei Nationale este special prin prisma faptului ca este o lege organica si, conform Constitutiei Romaniei, legile organice se adopta de catre Parlament, cu votul a cel putin jumatate plus unul din numarul total al parlamentarilor (din numarul total si nu din prezenti la sedinta). Nu cred ca este cazul sa detaliem.

APADOR-CH declara ca asumarea repetata a raspunderii Guvernului “vine in continuarea unei alte practici abuzate de guvernele succesive ale Romaniei, cea a legiferarii prin intermediul ordonantelor de urgenta. Astfel, numai in perioada 1 ianuarie – 14 aprilie 2011, au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei 36 de ordonante de urgenta”.

comunicat apador-ch aprilie 2011 privind asumarea excesiva a raspunderii guvernului

Doar declara, pentru ca pana acum nu a fost nimeni in stare sa faca nimic. Nici parlamentarii, nici partidele din opozitie, nimeni. Guvernul si presedintele declara ca ei lucreaza la modernizarea Romaniei.

Actualizare 25 Ianuarie 2012 – 13:35

Conform hotararii Curtii Constitutionale a Romaniei – pronuntata in data de 25 Ianuarie 2012, proiectul de lege de comasare a alegerilor, proiect pe care guvernul PDL si-a asumat raspunderea in Parlament, a fost declarat ca neconstitutional. Motivarea hotararii va fi publicata, ca de obicei, in 7-10 zile.

Surse: monitoruloficial.ro, tvr.ro, mediafax.ro, apador.org, juridice.ro, clr.ro, cdep.ro

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!