la prima crima iei cu suspendare

Miercuri, 13 Martie 2013 | 2 Comentarii

Da, se întâmplă în România. Nu e cazul să povestesc mai mult – Şerban Huidu a primit o pedeapsă cu suspendare, pentru că are potenţial să îşi revină. Asta e traducerea motivaţiei sentinţei. Cu alte cuvinte, are potenţial să îşi revină şi să nu mai ucidă şi alţi oameni.

accident_huidu

A omorât 3 (trei) oameni, din vina sa exclusivă – nu s-au constatat nici un fel de defecţiuni tehnice ale maşinii pe care o conducea. Nu a fost incomodat de nimeni în trafic pentru a justifica într-un fel pătrunderea pe contrasens. Viteza mare cu care circula a fost singura cauză. Înainte de crime a mai avut permisul suspendat, deci a avut potenţial.

Soluţia din 7 februarie în dosarul 11130/197/2012 de la Curtea de Apel Braşov spune aşa:


Solutie: Admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi părţile civile CÂMPEAN IOANA, BALOG LUNGU ELENA şi BALOG LUNGU MIRCEA împotriva sentinţei penale nr.1319/29.06.2012, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar penal nr. 11130/197/2012, pe care o casează sub următoarele aspecte: – individualizarea judiciară a pedepsei, – aplicarea dispoziţiilor art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Rejudecând în aceste limite, Majorează pedeapsa aplicată inculpatului HUIDU ŞERBAN SEBASTIAN pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin.2,5 Cod penal, cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod penal, de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. În baza art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului Huidu Şerban Sebastian pe durata termenului de încercare de 6 ani, determinat conform art. 86/2 Cod penal. În baza art.86/3 alin.1,2 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti, conform programului stabilit de acesta,
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art.86/3 alin.3 lit.e Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să nu conducă nici un vehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86/4 rap. la art.83 din Codul penal privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Menţine pedeapsa accesorie aplicată de prima instanţă şi, în baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă şi executarea acesteia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Huidu Şerban Sebastian în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 februarie 2013. DECIZIA PENALĂ NR. 93/R/07.02.2013


Ce concluzie poate trage cineva de aici? Simplu, poţi să mergi cât de tare vrei fiindcă în cazul unui accident în care se întâmplă să omori oamenii dintr-un autobuz plin vei lua o pedeapsă cu suspendare. Stau şi mă întreb: dacă luăm datele din acest dosar şi le ducem grămadă la o instanţă dintr-o altă ţară – Germania, Anglia, Italia, Rusia, SUA – soluţia va fi aceeaşi? De ce nu sunt legile la fel peste tot? O viaţă de om valorează la fel în orice ţară. Cum judecătorii sunt Dumnezeii care împart dreptatea, de ce nu s-ar împărţi dreptatea la fel în toate ţările?

P.S. Eu mă aştept să revină la Cronică, pentru a le demonstra judecătorilor că are potenţial.

Surse: portal.just.ro, cotidianul.ro

2 comentarii la “la prima crima iei cu suspendare

  1. gabi a comentat:

    incet incet revine la carcoteala… ma uit constant la cronica si apare tot mai mult, chiar daca nu vorbeste… Absurd, dar Solutia este imorala si psihic, serios vorbind, vina te macina pana iti trece (cu un pahar, cu o pastila, etc. etc.)

    Intr-un caz asemanator ma reprezint singur la proces… doamne fereste’

    Iti place comentariul? Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!