jeffrey franks este mormom

Luni, 6 Februarie 2012 | 0 Comentarii

Cine este Jeffrey Franks ? El este trimisul FMI în România şi treaba lui este să-i înveţe pe guvernanţii de la Bucureşti cum să distrugă economia ţării. După câte se pare, omul i-a învăţat de bine, având în vedere că nivelul datoriilor este cel mai mare din istoria recentă, nivelul de trai fiind în cădere liberă. Nu mai avem industrie, nu mai merge nimic. Petrolul l-am dat, gazul l-am dat, băncile la fel, telecomunicaţiile fixe şi mobile sunt la stăini, mare parte din energie e controlată de firme străine, toată industria de ciment este controlată de nemţi şi francezi şi mai sunt multe altele de care nu mai are rost să amintim (Sidex Galaţi, Aluminiu Slatina, etc.).

„Au existat critici în presă privind aşa-numita petrecere de săptămâna trecută. Daţi-mi voie să clarific: duminica trecută, după o sesiune de lucru la centrul BNR de la Sinaia, am fost invitat alături de staff şi colegi la o masă sponsorizată de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, la un restaurant cu mâncare tradiţională românească şi muzică tradiţională românească, pentru a înţelege mai bine cultura locală şi România. Sunt o persoană religioasă, sunt mormon. Nu fumez, nu beau alcool, nici cafea, nu-mi permit un comportament imoral. Am conştiinţa curată. Le-aş cere celor care m-au acuzat să se întrebe dacă pot spune acelaşi lucru”, a declarat Franks.

Sigur, nici eu nu ştiam despre acest mic detaliu.

jeffrey franks

Ce importanţă mai are dacă trimisul FMI în România este mormon sau nu ?

Sigur, gestul jurnaliştilor de a prezenta o chestiune banală (cum halesc şi dansează nişte umflaţi) este unul care personal cred că nu are nici o relevanţă şi nu face decât să abată atenţia de la adevărata problemă: mormonul vine şi ne spune ce să facem cu ţara noastră, cu banii noştri, cu industria noastră. Din punctul meu de vedere poate să-i dea să mănânce până crapă, prea puţin contează. Şi ce e mai intesant în toată această manipulare de presă, este că au intrat in joc şi televiziunile partidelor de opoziţie.

Continuăm să modernizăm România.

Sursa: antena3.ro

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.