isteria facebook pe bursa

Joi, 24 Mai 2012 | 0 Comentarii

Ma gândeam că nu voi scrie despre Facebook şi listarea lor pe NASDAQ. Motivul fiind că listarea unei companii la bursă nu reprezintă un lucru neobişnuit. Sigur, neobişnuit aici era faptul că listezi la bursă … nimic. Ce este Facebook ? Păi cam nimic, nimic comparabil cu o firmă serioasă care are infrastructură, angajaţi excepţionali, patente, etc. Nu insist cu explicaţiile. Facebook e un fel de Caritas, dar la scară mondială. Ce anume te-ar putea determina să-ţi bagi banii în acţiuni la o firmă care funcţionează cu ajutorul a milioane de utilizatori care intră într-un cont şi îşi pun pozele facute în chiloţi, în baie, în faţa oglinzii ? Dacă se întâmplă ca într-o zi să nu mai intre poporul pe site-ul tău ? Sigur, Facebook e mai mult de atât … Facebook este un loc în care companiile îşi promovează produsele, politicienii îşi fac reclamă, etc.

Dar nu e vorba despre nici o infrastructură, nu sunt angajaţi excepţionali, nu e vorba despre patente care protejează afacerea. E doar exces de timp liber din partea unora. Sigur, se găsesc unii să spună “Şi tu ai cont pe Facebook şi pui acolo de toate !”. Da, trendul e ăsta. Mai ţine cineva minte site-urile care semănau izbitor cu ceea ce este Facebook acum ? Acele site-uri unde oamenii singuri îşi făceau prieteni în mediul virtual ? Păi majoritatea s-au închis. Filosofia era identică – omul intră şi îşi face cont, pune o poză două, mai scrie o prostie la status – punct.

Interesant este cum a evoluat preţul acţiunilor. Se vede mai jos:

evolutie pret actiuni facebook

Erau unii care spuneau că preţul a fost intenţionat scăzut de Zuckerberg pentru ca toată lumea să-şi poată permite să cumpere acţiuni.

Sigur, sunt eu limitat şi nu văd adevărata valoare a Facebook. Vorbim peste câţiva ani !

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.