iphone 5s cu amprenta cu tot

Miercuri, 11 Septembrie 2013 | 1 Comentariu

Apple a lansat iPhone 5S. Au mai lansat şi iPhone 5C, “C” venind de la cheap, adică ieftin – carcasa este din plastic. Plastic is fantastic, vă amintiţi o reclamă mai veche. Nu e ieftin, dar pentru marketing ajută.

iphone_5s

Ce trebuie reţinut:

1. iPhone 5S are încorporat în butonul Home un cititor de amprentă. Cică e mai “secure” aşa, nu mai trebuie să ţii minte parole complicate, etc. În acest context se uşurează mult treaba celor care te urmăresc: au poza ta de profil (pe care chiar tu ai dat tag în contul de facebook), au lista cu convorbiri, au poziţia geografică şi au … amprenta, pe care chiar tu o introduci.

2. Acţiunile Apple au scăzut chiar în ziua lansării, semn că lumea are foarte multă încredere în Apple.

actiunile_apple_iphone5s

3. Au apărut parodii, cum era şi firesc. Am văzut parodii mai inspirate la iPhone 5, dar merge şi asta:

Sigur, cititorul de amprentă nu mă deranjează, fiindcă nu am nimic de ascuns. Nu-i aşa? Eu propun să se adune cumva şi câte o copie de la cheile tuturor apartamentelor, maşinilor, etc., fiindcă, nu-i aşa, nu aveţi nimic de ascuns.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!