fanilor simonei luaţi de aici

Sâmbătă, 4 Iulie 2015 | 0 Comentarii

Vă mai amintiţi cum scriam despre victoriile lui Simona Halep şi despre oportuniştii din toate colţurile ţării care se simţeau mândri că sunt români? Explicam atunci că Simona Halep nu a ajuns acolo unde a ajuns din cauză că este româncă, sau din cauză că statul român a ajutat-o. Plagiatorul şef şi-a făcut poze cu ea, a fost invitată prin studiouri la emisiuni ale unor pastori, toată lumea îşi făcea poze cu ea şi toţi se credeau mari patrioţi. Uite că Simona nu a mai câştigat, ba chiar a fost elimintă din primul tur, şi aceiaşi români vajnici au început să critice. Singurul lucrul interesant este că pe Simona o durea undeva şi atunci şi o doare şi acum de fani, şi de români şi în general de toţi cei care erau mândri. Şi le transmite, lor, fanilor, aşa:

Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni din ţara noastră. În primul rând, joc pentru mine. Mă bucur enorm că am fani, care m-au susţinut cînd mi-a fost mai greu, că s-au bucurat alături de mine când am câştigat turnee. Copiii sunt apropiaţi de mine, le face plăcere să mă vadă”.

“E greu să mă întorc acum în România. De obicei, mă întorc des în ţară după turnee, dar acum, mă gândesc să nu mai fac asta. Vreau să văd ce pot alege şi unde pot să merg în vacanţă. Vreau să plec. La început, am fost surprinsă de reacţiile urâte din ţară, dar acum sunt obişnuită să aud astfel de lucruri în România”.

simona-halep-suparata

Cumva, fraierilor care sunteţi voi mândri de ceea ce am făcut eu, luaţi de aici … Nu că aş vrea să am tot timpul dreptate, dar se pare că şi de data asta am nimerit-o. Sigur, ar fi fost cu adevărat interesant dacă ar fi făcut declaraţiile astea atunci când a fost aşteptată în salonul oficial la Otopeni, când a fost invitată prin emisiuni la TV, atunci când a câştigat. Dar e bine şi acum, poate se lămuresc într-un final şi cei care sunt mândri.

sursa

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!