elena udrea preşedinte

Joi, 16 Octombrie 2014 | 2 Comentarii

Dacă încă nu v-aţi lămurit deplin cu posibilităţile nelimitate şi capacităţile infinite ale candidatului dezoriginalizat (nu, nu cătaţi în DEX, pentru că nu există un asemenena cuvânt în limba română) Elena Gabriela UDREA, priviţi un film pus pe Youtube de echipa ei de campanie. Mă gândesc că e un film care vrea să atragă voturi. Pe mine m-a convins:

Cred cu tărie că o femeie preşedinte este singura soluţie bună pentru România la acest moment.

elena-udrea

Legat de campania electorală şi de modul cum se aruncă aiurea banii, priviţi mai jos cam câte vizualizări are un clip de pe Adevărul Live în care Elena Udrea se lăuda că a făcut, cât a fost ministru, 6.000 de proiecte. A fost ministru al dezvoltării regionale vreo 3 ani, şi ministru la turism vreo 2. Adică un 5 ani pe rotund, adică 2.000 de zile calendaristice. La 6.000 de proiecte rezultă că a promovat, în medie, câte 3 proiecte pe zi, în fiecare zi. Mi se pare un lucru extraordinar.

elena-udrea-adevarul

Faptul că Băsescu, omul care în 9 ani a făcut atâta bine pentru această ţară, şi care continuă să facă atâta bine, o susţine pe Elena Udrea, este o garanţie în plus că alegerea ei ca preşedinte este o opţiune corectă. Poate singura opţiune corectă.

laughing-o

2 comentarii la “elena udrea preşedinte

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!