dan voiculescu a demisionat din senat

Marţi, 26 Iunie 2012 | 0 Comentarii

Dan Voiculescu, cel mai puternic om din presa românescă, şi-a anunţat demisia din Senat. El era şi vice-preşedinte al Senatului, o funcţie importantă. Motivul invocat al demisiei o reprezintă “respingerea în comisia de buget-finanţe a Senatului a unui proiect de lege care prevedea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală”.

dan_voiculescu

Din avion scuza este plauzibilă. Adică el este un om integru şi luptă cu evazioniştii. La o analiză mai atentă, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Omul nostru are mai multe dosare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Unul este cel în care e acuzat de spălare de bani, alături de mai mulţi apropiaţi. Ultimul termen a fost pe 19 iunie 2012 şi probabil că funia se apropie de par.

dan_voiculescu_dosar_spalare_bani

Ca să nu păţească ce a păţit Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat pentru ca dosarul în care este acuzat de spălare de bani să fie transferat la Tribunalul Bucureşti. Vine vacanţa judecătorească şi timpul trece în favoarea lui, iar faptele de care este acuzat se prescriu în 2013.

O persoană interesantă care apare în acelaşi dosar, este personajul numit Gheorghe Mencinicopschi. Acesta a fost membru al Partidului Conservator, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al Institutului de Cercetări Alimentare S.A. Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Deci sfătuitorul şef în materie de mâncare al românilor este un posibil mic infractor. Personal îmi este silă când îi văd mutra la televizor dând sfaturi cretine cu aerul unui mare savant. Savant infractor …

Să ne reamintim că Dan Voiculescu a facut poliţie politică. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă:

dan_voiculescu_turnator_politie_politica

recursul făcut de acesta împotriva hotărârii CNSAS fiind respins.

Păcăliciul de serviciu – Mircea Badea, la emisiunea din seara zilei în care patronul lui a demisionat, a reacţionat conform planului, adică a salutat gestul. Limbile maro de la Antena 3 vor netezi terenul în continuare.

Mai multe detalii legate de subiect găsiţi aici.

Actualizare 27 Iunie 2012 – 07:00

Moise Guran, în emisiunea ora de Business de pe TVR 2, se face că nu s-a prins care este adevăratul motiv pentru care Dan Voiculescu a demisionat din Senat.

moise_guran_voiculescu_demisie

Înregistrarea emisiunii o găsiţi aici.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!