cum obligi angajatorul sa te reangajeze

Vineri, 14 Februarie 2014 | 1 Comentariu

Relaţiile de muncă sunt de fapt un acord între tine ca furnizor de muncă şi angajator. Dacă tu nu vrei să lucrezi la o anumită companie, nu o faci. Dacă respectiva companie nu te vrea … Ei, aici intervine legea şi lucrurile se complică. În sensul în care dacă acelei companii nu îi place pur şi simplu de mutra ta – după ce te-a angajat, îţi poate sugera discret că e momentul să pleci. Tu nu o faci, sau te faci că nu pricepi şi firma te dă afară. Dacă juriştii nu sunt atenţi cum îţi desfac contractul de muncă, există posibilitatea ca tu ca angajat să te adresezi instanţei şi acea instanţă să oblige compania să te reangajeze. Adică îi obligă să cumpere de la tine chiar dacă nu vor.

proasta-care-rupe-hartii

O doamnă a păţit aşa, firma a dat-o afară cumva fără ca ea să fie convinsă şi fără a completa perfect legal documentele. Doamna s-a adresat instanţei şi firma a fost obligată să o reangajeze. Aici începe show-ul televizat: şefii din firmă au considerat că anumite documente are firmei conţin date confidenţiale şi acestea trebuie distruse … manual. Ghiciţi cine rupe hărtiile, bucăţică cu bucăţică, 8 ore pe zi, de luni până vineri, luni de zile? Aţi ghicit, tocmai angajata noastră care a reintrat cu hotărârea instanţei înapoi în firmă.

Urmează plângeri la consiliul ăla cu discriminarea, declaraţii ale părţilor, circ televizat. Problema principală rămâne însă, fata noastră va rupe hărtii până va ieşi la pensie. Asta dacă insistă să rămână în firmă. Sau până când se va găsi un jurist priceput să o dea afară legal. Sau până vor cumpăra un distrugător de documente şi se va desfiinţa postul ei.

Subiectul e foarte delicat şi mi se pare că trebuie să fii extrem de prost ca angajat să nu pricepi că firma nu te vrea. Da, şi cu instanţa e o soluţie, dar dacă vor să te dea afară o vor face. Dar mai întâi te vor umili aşa cum scrie la carte.

Citiţi toată povestea aici.

Un comentariu la “cum obligi angajatorul sa te reangajeze

  1. gabi a comentat:

    ha, am auzit si eu un caz in care 2,3 re-angajati au trebuit sa bata cuie 40 ore. urmatoarele 40 faceau ceva diferit… in ultima etapa au incercat si intermittent 8/8!
    cate cuie poti bate intr-o zi de munca? cate cuie scoti?

    ideal ar fi sa fii recunoscator pentru toata perioada anterioara si sa treci mai departe, oricat de greu s-ar parea…

    PS ptr. profesionisti: NU luati credit! NU aveti nevoie de acel CEVA! (totusi daca e musai, bugetati/economisiti si poate va razganditi pana strangeti toti banii necesari)

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!