cum configurez reţeaua wireless la o pensiune turistică

Luni, 5 Septembrie 2016 | 3 Comentarii

Asigurarea conexiunii la Internet nu mai reprezintă un moft, nici măcar în concediu. Fie că ai o pesiune cu 3 camere sau un hotel cu 36, este obligatoriu că asiguri o conexiune decentă la Internet. Mare parte dintre turişti sunt interesaţi să mai citească un ziar, să se uite pe Facebook, să vadă un film pe Youtube, fie chiar numai să verifice E-mail-ul să vadă dacă un client a trimis o copie după ordinul de plată. Chiar şi în concediu, chiar dacă majoritatea declară că nu au nevoie decât de linişte, e necesar să asiguri tu, ca patron de locaţie de cazare şi odihnă, o conexiune la Internet.

Problema se poate pune exact aşa (comentariu preluat de la un router wireless, de pe un site care vinde echipamente de conectare la Internet):

Salut, as vrea sa il folosesc in interes comercial, adica pentru o pensiune P+4 si 36 de camere. Aproximativ 250mp construti deci pe la 200 sau chiar mai putini utili pe etaj. Constructie beton + bca / rigips. Cu un abonament fiberlik 1000 ma intereseaza daca acoperirea wifi ar fi suficienta pentru 2 etaje macar sa nu zic mai mult, si cam cati useri s-ar putea conecta la el fara sa pice. Momentan detin un msi si 4 extendere si nu fac fata mai deloc.

Să luăm exemplul ăsta ca studiu de caz:

– Prima dată e necesar să ai o conexiune decentă la un furnizor din zonă. Printr-un operator de telefonie mobilă e posibil, dar trebuie contract business, cu trafic nelimitat şi viteză minimă contractuală, ceea ce poate duce la nişte costuri mai greu de suportat. E foarte important ca acea conexiune să fie stabilă. Este exclusă o conexiune pe o reţea de cartier, cu switch-uri montate prin copaci, unde stau în acelaşi LAN 100 sau 1.000 de clienţi rezidenţiali. În exemplul de mai sus avem conexiune gigabit (omul nostru are contract pe persoană fizică probabil – dar asta e problema furnizorului, a RDS-ului în cazul de faţă).

Dacă zona de munte este izolată, fără posibilitatea de conectare la Internet, se poate încerca şi Internet prin satelit. Sunt oferte pe piaţă, cu preţuri relativ decente, inclusiv cu trafic nelimitat. Vitezele sunt însă ceva mai mici (undeva pe la 20Mbps), deci greu de mulţumit clienţii care vor să vadă filme online. De la bun început trebuie spus că viteza este limitată (şi poate fi limitată fizic din router, per client) şi că se oferă Internet gratuit doar pentru E-mail şi browsing.

– Partea a doua, cea mai grea, este cum stabilim câte routere wireless punem în clădire. Tendinţa este de a cumpăra routere scumpe, cu putere mare (eventual şi amplificatoare de semnal RF), care să acopere toată pensiunea/hotelul. Dacă se poate un singur echipament, scump – de exemplu un ASUS RT-AC5300. Este complet greşit! De ce? Simplu, pentru că în transmisiile wireless se utilizează o anumită bandă de frecvenţă (canal radio), şi toţi clienţii vor utiliza, partajat în timp, acel canal. Cu cât mai mare puterea, cu atât mai mulţi clienţi vor împărţi aceleaşi resurse radio, deci, per ansamblu, fiecare va utiliza o porţiune mai mică de timp resursa.

Soluţia: Trebuie achiziţionate routere WiFi decente ca preţ (de exemplu Archer C2 sau similar ca performaţe şi preţ – în jur de 200 RON), doar în banda de 2,4GHz (nu are rost în banda de 5GHz pentru că distanţa de transmisie e mică, la hotel fiind aproape inutilă), iar puterea de emisie setată la minim (sau mediu, cât să acopere un etaj, fără să treacă de la etajul 1 la 3), iar pe fiecare router să se seteze un alt canal radio. Ăsta e secretul!

canale-radio-2-4-GHz

Dacă pe un etaj sunt necesare 2 routere wireless, ele trebuie setate pe putere minimă, pe canale care nu se suprapun. Planul de setare al canalelor pentru exemplu de pensiune P+4, 250mp pe etaj şi 36 de camere:

Etaj 0: 1, 5
Etaj 1: 9, 13
Etaj 2: 5, 1
Etaj 3: 13, 9
Etaj 4: 1, 5

Ideea este ca două routere care se “văd” unul pe altul să nu emită “unul peste altul”, adică în aceeaşi gamă de frecvenţe. Dacă se pune 1 router pe etaj, el trebuie amplasat pe hol, în centrul clădirii, în aşa fel încât antenele să nu fie lipite de perete. Dacă sunt 2 routere pe etaj, ele trebuie amplasate simetric, pe hol, la 1/3 din lungimea/lăţimea clădirii (planul din poză are 400mp, dar ideea e aceeaşi), la fel, fără ca antenele să fie lipite de perete.

amplasare-2-routere-etaj-pensiune-turistica

Evident că puterile la care trebuie setate echipamentele şi numărul necesar pe etaj se determină din teste. Ideea principală este să rezistaţi tentaţiei de a pune echipamente scumpe setate pe putere maximă. Puneţi echipamente ieftine dar mai multe, setate pe putere minimă, pe canale care să nu se suprapună pentru oricare două routere wireless vecine.

Setările routerelor e bine să fie făcute în aşa fel încât clienţii să nu se vadă între ei. Aici sunt 2 setări posibile, depinzând de router:

1. “Allow Guest To Access My Local Network:” trebuie debifat sau setat pe “No”
2. “Enable AP Isolation”

Dacă nu aveţi WAN de mare viteză, trebuie să limitaţi şi viteza per client (la unele modele se poate limita doar în Guest Network – aşa după cum e recomandat să şi utilizaţi routerul, conexiunea principală rămânând să o folosiţi pentru calculatoarele firmei):

Setarea este “Enable Guest Network Bandwidth Control:” şi aici puneţi o valoare care să rezulte din împărţirea vitezei maxime disponibile la numărul de utilizatori simultani estimaţi. Ţinând cont că e hotel şi turiştii au cam acelaşi program, ar trebui împărţită viteza la numărul de camere / 2. La 20Mbps (conexinea prin satelit sau o conexiune minimă business de la RDS) limitarea ar trebui pusă la 1024kbps, adică 1Mbps. Pentru o conexiune Gigabit la provider, puteţi seta de 10 ori mai mult, adică 10Mbps limita per client.

setare-limitari-banda-router-wireless

La intrarea dinspre provider trebuie să puneţi un router (nu neapărat wireless) care să “ducă” un număr rezonabil de conexiuni simultane, fără să se blocheze. Recomandabil este să folosiţi un router simplu, gigabit – TP-LINK TL-ER6120 (ceva mai greu de configurat, dar poate face diferenţa dintre o conexiune stabilă şi una de coşmar). Conexiunea dintre router-ul principal şi router-ele de pe etaje trebuie să se facă prin cablu Ethernet de calitate (CAT 5/5E) (pozat chiar în canalul prin care sunt trase firele de la senzorii de incendiu – obligatorii în orice unitate de cazare). Mai trebuie un switch gigabit cu 16 poturi (o idee ar fi TP-LINK TL-SG3424), în care să “adunaţi” conexiunile de pe etaje şi în care să legaţi şi router-ul principal.

Schema generală ar arăta aşa:

configurare-retea-wireless-pensiune-turistica

Pentru routerele de pe etaje se poate utiliza şi ceva mai bun, de exemplu un model cu “Hardware NAT” – Archer C7. Asta dacă aveţi Smart TV-uri care se leagă wireless în 5GHz, dar şi ca pregătire pentru măcar câţiva ani.

SSID+ul de pe routere poate fi acelaşi pentru toate, în ceea ce priveşte DHCP-ul (alocarea adreselor IP clienţilor), recomandabil este ca fiecare router să aibă activ propriul server DHCP (caz în care conexiunea trebuie făcută obligatoriu pe intrarea WAN). Dacă se optează pentru un singur server DHCP – cel de pe routerul principal, atunci router-ele wireless se pot conecta pe portul LAN la routerul principal dar trebuie dezactivate serverele DHCP pe fiecare dintre ele.

Având în vedere importanţa pe care o au comunicaţiile în zilele noastre dar şi estimările pentru viitor, nu vă zgârciţi când faceţi reţeaua. Ceea ce am pus eu aici e în jur de 4.000 RON echipamentele, la care se mai adaugă cabluri, prize, manopera de montaj şi configurarea (pentru că e necesar să apelaţi la cineva care se pricepe), adică încă un 4.000 RON. Per total, distracţia e sub 10.000 RON, ceea ce vine în medie 60EUR pe cameră, adică aproximativ costul 1-2 nopţi de cazare. Infim, şi s-ar putea ca asta să facă diferenţa!

Important: Toate cele povestite aici (inclusiv echipamentele recomandate) le-a testat personal, pe durata unor ani.

3 comentarii la “cum configurez reţeaua wireless la o pensiune turistică

  1. sharebahn a comentat:

    Te plateste eMag penru linkurile spre TP-LINK? Tp-linkul meu de acasa se cam blocheaza odata la 3 zile, si suntem doar 2 utilizatori pe el 😉 Nu e modelul mentionat mai sus dar totusi!
    Ideea e ca daca nu faci cu cisco o sa ajungi sa angajezi un om sa se plimbe prin hotel periodic sa apese butoane de reset. Sau faci instructie cu femeia de serviciu. Sau cu gradinarul.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 2

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      Tu daca nu ai avut noroc, e strict problema ta. Poate nici nu e configurat cum trebuie, poate … sunt multi de poate. Am testat personal solutia, inclusiv echipamentele prezentate. Alte intrebari mai ai?

      Iti place comentariul? Thumb up 2 Thumb down 0

    2. sharebahn a comentat:

      Ahhh, deci esti in breasla? Nu am stiut. Atunci scuze!
      De cand e instalat? Au venit ceva reclamatii, sau ai dedus pana acum ceva din loguri, despre cum merge?

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 1

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!