cui ii pasa de tortionari

Joi, 1 August 2013 | 1 Comentariu

Un subiect extrem de controversat şi care a acaparat ecranele televizoarelor şi blog-urile româneşti este cel al torţionarilor din perioada de început a comunismului din România. Totul a culminat cu identificarea unui fost director de închisoare comunistă, denumit generic torţionar. Personajul se numeşte Alexandru Vişinescu, are 80 şi de ani, trăieşte liniştit într-un bloc modest, nu face circ, nu iese cu nimic în evidenţă.

Dar iată că acest individ periculos a fost identificat (cu ajutorul serviciilor secrete?) şi televiziunile au fost trimise peste el.

Toţi deontologii au început să verse opinii, să arunce cu noroi, pietre şi ce alte obiecte aveau la îndemână. Din punct de vedere juridic, trebuie ţinut cont de următoarele:

– În serviciile militarizate totul se execută pe bază de ordin. Dacă execuţi ordinul care şi se dă, eşti în regulă. Dacă nu execuţi, ajungi coleg de celulă cu toţi cei ca tine şi cu duşmanii regimului. Acest lucru este valabil de sute de ani.

– Pentru a putea condamna legal un personaj ca cel amintit mai sus, este necesar a dovedi că a făcut abuz de funcţie, a depăşit ordinele şi/sau a încălcat regulamentele existente LA ACEL MOMENT. Este cineva zdravăn la cap care poate crede că se poate proba aşa ceva acum, la o distanţă de peste 50 de ani de la acele evenimente?

Nu uitaţi că România este o ţară care işi omoară conducătorii. Revedeţi, în ordinea evenimentelor:

Un exemplu de articol care combate torţionarii aveţi aici.

Un nou scandal, un nou subiect pentru presă şi pentru fraierii care urmăresc emisiuni cu mirese.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!