când scrii despre nimic

Miercuri, 16 Decembrie 2015 | 0 Comentarii

Aţi auzit de acei bloggeri “premium”, cred. Cei pe care îi cumpăra Elena Udrea cu 1.200 de euro, în perechi de câte doi, cu TVA inclus. Sunt cei care scriu foarte mult, des, zilnic. Despre multe prostii, despre chestii inutile. Ei dau sfaturi, pentru că deşi nu au făcut nimic memorabil în viaţă, se pricep la orice. Dar la absolut orice. Problema vine când nu ai nici acel nimic despre care să scrii. Şi atunci inventezi o poveste, ca cea de mai jos. Gen o doamnă care a rămas şomeră la 50 de ani, are soţul bugetar cu 1.400 de lei pe lună (un caz fericit, pentru că sunt zeci de mii de bugetari cu doar 950 pe lună) şi fata e studentă.

Am fost în şomaj, am terminat şomajul iar acum sunt doar a familiei. Nu pot beneficia de ajutor social pentru că se consideră că am venituri suficiente. Soţul e bugetar – la cultură, iar salariul său este de 1400 de lei net. Cu banii ăştia trebuie să trăim 3 persoane iar legea 416 spune că dacă am un venit mai mare de 357 de lei de persoană nu pot beneficia de ajutor social. După 28 de ani de muncă şi de cotizat la stat asta e. Ajutoarele sunt pentru cei care nu muncesc deloc. Pentru cârcotaşi – da, am încercat diverse joburi. Nu mi-e ruşine de muncă. Am încercat de toate. Când spun de toate păi … au fost chiar de toate. De ce n-am rămas undeva? E o întreagă poveste. Nimeni nu are nevoie de oameni de 50 de ani. Dar nimeni.

Fata e studentă la filologie. O meserie extrem de căutată, eu tot timpul când intru pe site-uri de job-uri îmi apar mii în care se cer absolvenţi de filologie. Da.

Şi comentatorii – care tot timpul sunt mult mai inteligenţi decât cel care scrie(!), îi propun doamnei de 50 de ani să-şi caute un job ca bonă. Ai 50 de ani, munca e relativ uşoară, mai elegnat decât femeie de serviciu la o firmă aiurea (nu că ar fi ceva nasol în a fi femeie de serviciu – cunosc doamne respectabile care asta fac de o viaţă şi câştigă 2.500 – 3.000 lei pe lună – profesioniste ale curăţeniei se numesc).

Revenind, doamna spune că ea nu se pricepe la copii, a încercat să fie bonă la un copil de 9 luni, dar răspunderea a copleşit-o şi a renunţat:

Când am spus că am încercat de toate am fost şi bonă. de altfel singurul job pe care l-am găsit a fost acesta de bonă. problema este că numai pentru copii foarte mici. ori, răspunderea este imensă. să ai în grijă un copil de 9 luni nu e simplu. taman când începe să meargă, învaţă să mănânce, etc … şi nu pot. mă depăşeşte. îmi sunt dragi copii dar … se pot întâmpla atâtea încât pur şi simplu mi-e frică.

Bun, atunci nu vrei tu să stai liniştită acasă şi să-ţi vezi de treaba ta?

bona-copil-parc

Repet, am serioase dubii că articolul este real. Dar şi chiar dacă ar fi, articolul este degeaba.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!