asigurarea rca înţeleasă greşit

Luni, 8 Septembrie 2014 | 4 Comentarii

Asigurarea RCA este una dintre cele mai mari aberaţii posibile. De fapt nu asigurarea în sine, ci modul în care s-a înţeles şi aplicat conceptul în România. RCA este obligatorie, la fel ar trebui să fie şi preţul ei. Este imposibil să aplici regulile concurenţei pe o asemenea afacere. Pentru că RCA trebuie să asigure plata reparaţiilor altui proprietar de maşină. Iar pe tine, cel care plăteşte costul asigurării, te doare fix undeva daca victima îşi poate recupera paguba. Deci te duci şi cumperi fix cea mai ieftină poliţă RCA. De restul se ocupă firmele.

Mişu Negriţoiu a explicat că, dacă şoferii ar cumpăra RCA în funcţie de calitatea serviciilor companiei şi ar renunţa la criteriul legat de preţ, persoana accidentată va fi despăgubită în condiţii bune. Pe de altă parte, disfuncţionalitatea pieţii de asigurări provine şi din faptul că, deşi primele de asigurare sunt de 3-5 ori mai mici decât în Occident, reparaţiile maşinilor sunt cam la acelaşi preţ cu cele din România.

„RCA-ul este un produs înşelător. Cumperi un produs pentru altul. Nu te interesează cum va fi despăgubit terţul, dacă îşi recuperează achiziţia. Îi interesează doar preţul. Ne referim la o primă de asigurare care este de 3-5 ori mai mică decât în Occident. Prima de asigurare nu o comparăm cu salariile, ci cu preţul reparaţiilor. Cheltuielile cu maşinile sunt la acelaşi nivel. Reparaţia unei maşini nu este mai ieftină în România decât în altă parte”, a spus Mişu Negriţoiu.

accident-rca

De-a lungul timpului au apărut diverşi isteţi care au propus ca fiecare parte dintr-un accident să-şi repare maşina pe asigurarea lui RCA. O prostie mai mare ca asta nici că se poate – conceptul RCA este altul – el te apără pe tine, cel care o deţii, în cazul în care produci daune unui terţ.

Care e soluţia? Simplă, preţurile la RCA ar trebui calculate de un organism independent, şi să fie obligatorii pentru toate firmele de asigurări. Un fel de preţ minimal, care să asigure plata integrală a daunelor la nivel de sistem, preţ peste care fiecare firmă de asigurare pune o marjă de câştig. Şi aici intervine concurenţa, fără a dăuna deloc nici conceptului şi nici sistemului concurenţial.

Mai multe aici.

4 comentarii la “asigurarea rca înţeleasă greşit

  1. Gicu de la cazane a comentat:

    Eu nu inteleg ce tot indruga acolo acest Mişu Negriţoiu pe care nu-l cunosc. Eu mi-am luat asigurare de la Carpatica, cea mai ieftina posibil, si apare pe hartia aia ca limita de despagubire este de 1 milion de euro daune materiale si 5 milioane daune morale. Pai 1 milion de euro inseamna 200 bucati Loganuri de cate 5000 Euro. Adica pot sa fac cel mai mare accident din Romania din ultimii 300 de ani si tot sunt acoperit de Carpatica. Atunci ce tot vorbeste aici tipul asta de calitatea serviciilor ? Pai daca sunt acoperit la dauna totala la 200 de masini atunci la ce mai trebuie calitatea reparatiilor, pai isi iau oamenii masini noi ce dreq ?

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 3

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      Se vede ca nu intelegi … el face vorbire de prima de asigurare, nu de limita de despagubire. Societatile de asigurari nu pot plati daunele cauzate de cei pe care i-au asigurat din primele incasate. Plafoanele de despagubire la RCA sunt exact ca in orice tara din UE, primele nu.

      Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Gicu de la cazane a comentat:

    Chiar ca nu inteleg. Adica teoretic pot sa bushesc 200 de masini, dar practic daca fac sa zicem dauna partiala la o singura masina (cazul tipic sa zicem) deja firma de asigurari are probleme? Pai nu iese socoteala nicicum in cazul asta. Eu zic ca undeva se fura ca in codru, numai asa se poate explica.
    Hai sa dau un goagal pe statisticile cu numarul de accidente pe an din Romania, pe numarul de masini care au RCA si pe valoarea medie a unei asigurari si valoarea medie a unei daune. Punem pariu ca o sa iasa rezultatul ca dispar banii intr-o gaura neagra ?
    Revin cu calculul 🙂

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 2

    Răspunde
    1. omrau.ro Post author a comentat:

      Nu pune pariu ca pierzi. Au facut altii calculele. Valoarea medie a unei daune nu ai cum sa o afli, deci nu pierde timpul de pomana – sunt date pe care cei de la ASF le stiu pentru intreg sistemul, fiecare companie stie la nivelul ei. Au fost daune de milioane si zeci de milioane de euro (accidentul din Muntenegru de exemplu, dar si altele).

      Iti place comentariul? Thumb up 1 Thumb down 0

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!