abuz în serviciu fără şpagă

Sâmbătă, 27 Septembrie 2014 | 0 Comentarii

Nu sunt încă 24 de ore de la lansarea în media a acuzaţiilor împotriva unor foşti miniştri. Aceştia sunt nouă la număr: Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Mihai Tănăsescu, Alexandru Athanasiu şi Adriana Ţicău. Faptele incriminate au legătură cu achiziţionarea nejustificată (din punctul de vedere al DNA) de programe informatice şi tehnică de calcul, programe de la Microsoft şi calculatoare de la Fujitsu-Siemens. Dacă acuzaţiile ar fi fost formulate într-o perioadă fără interese electorale, poate că aş fi crezut câte ceva. Să explicăm un pic …

ministri-acuzati-dna-microsoft-fujitsu

Acuzaţiile se referă la presupuse fapte din anul 2000 încoace … Deci tu, la 14 ani de la comiterea faptelor, vii şi îmi spui că ăia au semnat nişte contracte păguboase? Şi cum ai adunat tu dovezi pentru fapte petrecute acum 14 ani? Şi au semnat 14 ani la rând, unul după altul? Pentru că este limpede că hârtiile sunt extrem de greu de găsit după perioade atât de lungi. Dacă ai avut cumva dovezile, şi ai stat cu ele la sertar până acum, atunci nu se dovedeşte decât că le foloseşti în interese politice. Şi dacă ai ştiut, nu cumva eşti complice pentru că ai stat atâta timp cu nişte dovezi despre posibile fapte de corupţie la sertar?

Detaşat din plutonul acuzaţilor apar, în poziţia de “prostu’ satului”, miniştri PDL Daniel Funeriu şi Valerian Vreme. Ăştia cică au semnat contractele de prelungire a unor contracte păguboase, dar fără să ia nici un ban. Deci fără absolut nici o şpagă, au semnat şi au făcut un abuz. Şi de ce anume au semnat atunci? Mă gândesc că pentru simplul motiv că au crezut sincer că lucrurile sunt în regulă şi utile.

Asta cu contracte păguboase e relativă. La cum e legea la noi, la achiziţiile publice te obligă să cumperi cel mai ieftin produs. Cel mai ieftin este în mod obligatoriu şi cel mai prost. Motiv pentru care la licitaţii se prezintă nişte firme de doi bani, care îţi vând nişte cazane de calculatoare, pe care în 2-3 ani le arunci la coş. Ca să cumperi, la licitaţie, servere sau staţii de lucru HP, IBM şi alte similare, este aproape imposibil. Tot timpul se va prezenta o firmă de apartament cu nişte oferte imbatabile, de produse fabricate pe vapor, în drumul din China până în România. Nu e nici o figură de stil aici, fabrica unde se asamblează mizeriile este chiar pe vapor. Vaporware e termenul consacrat pentru astfel de produse.

Revenim, miniştrii incoruptibili Funeriu şi Vreme au semnat aceste contracte. Mă gândesc că dacă erau atât de păguboase, ei nu le semnau. Pentru că PDL era atunci în graţiile preşedintelui, acelaşi preşedinte care controlează tot ce mişcă. Tot atunci se reforma statul şi se pregătea introducerea la beci a lui Adrian Năstase. De unde rezultă că oamenii au semnat conştienţi acele contracte ca fiind ceva bun, folositor şi util şcolilor şi instituţiilor publice pe unde au ajuns produsele cumpărate.

Se vede de la o poştă că e politică toată mişcarea, acum când se lansează candidaţii la alegerile prezidenţiale. Şi se mai vede că e o luptă puternică între diverse tabere controlate de foşti şi actuali lucrători. Se lucrează la mai multe capete şi, vorba unui om lucrător din fosta securitate, în filmul Ticăloşii: ” … ferească Dumnezeu să ajugem să ne mâncăm între noi”.

Şi uite că au început să se mămânce între ei. Personal cred că sunt şi alte firme care au temeri şi, ca să dau un singur exemplu, să ne gândim la UTI. S-a vorbit razant şi de contractul EADS, unde banii au fost foarte mulţi. Habar nu am dacă au fost chestii cu şpagă acolo, dar aşa umblă vorba prin sat.

Mai jos redau un text care explică extrem de simplu de ce nu o să ne meargă bine:

Statul român se tot reformează, de ani de zile. Problema e că nu reușește să se reformeze. Cine crede că în instituțiile importante ale statului român poți avansa fără să faci politică, fără să dai cu subsemnatul în anumite locuri, își face iluzii. Nimic nu se întâmplă în instituțiile statului român fără un control riguros exercitat din exterior. Și nu ne referim aici la politicieni, ci la un sistem care îi controlează și pe politicieni. E vorba de acel sistem care decide cine trebuie anchetat și cine nu trebuie anchetat în România. Iar asta nu decid nici politicienii și nici procurorii, ci o forță superioară, de care nu avem cum scăpa. De-aia nu ne putem face bine.

Detalii despre investigaţii şi acuzaţiile complete găsiţi aici.

Ai o altă opinie? O poți scrie aici!